
Cross
Bucla 3 a maratonului, ediție specială 2026: Vârful Bisericuța, Valea Bângăleasa și Poiana Guțanu, pe sub Bucegi.
- B3La Bisericuța · Valea Bângăleasa · Poiana Guțanu14,3 km

Bucla 3 a maratonului, ediție specială 2026: Vârful Bisericuța, Valea Bângăleasa și Poiana Guțanu, pe sub Bucegi.
Traseul pleacă pe Valea Popii, ca și edițiile precedente, și după 950m parcurși pe asfalt urcă în stânga pe o uliță către Vârful Bisericuța, o ascensiune de 320m diferență de nivel. Urcarea este la început mai abruptă, dar se domolește după primii 500m ai traseului. Traseul parcurge poteca ondulată, mai întâi paralel cu Valea Popii iar apoi în lungul crestei Dealului Bisericuței până la cruce, începutul unei coborâri abrupte către stânga, care duce în Valea Bângăleasa.
Urmând Valea Bângăleasa în urcare lină, respectiv drumul forestier 700m, se ajunge la ultima mare urcare a concursului - urcarea către Poiana Guțanu. După punctul de alimentare cu energizante, mâncare și apă, traseul traversează Râul Bângăleasa, urcă prin pădure circa 360m altitudine până ajunge în cel mai înalt punct al traseului – 1460m, km 8,5. Traseul ajunge în Poiana Guțanu unde va fi punctul de control CP, de aici traseul parcurge în lungul Muchiei Pleșii ultimii 6 km ai maratonului.
Se continuă mai departe marcajul turistic bandă roșie, care coboară din Munții Bucegi și la bifurcația cu poteca ce duce în Șimon se continuă la stânga pe muchie spre Moieciu de Sus. Se parcurge muchia până deasupra de centrul satului, unde zona se deschide larg, după care traseul coboară abrupt în Moieciu de Sus. Se traversează din nou Râul Bângăleasa și traseul continuă spre centru circa 300 de metri de asfalt până la punctul de SOSIRE.
Între 2010 și 2025, Cross-ul s-a alergat pe Bucla 1 (La Mândru · Fundata); din 2026 se aleargă pe Bucla 3.