Moieciu de Sus

Valea Popii, Bângăleasa, La Bisericuță … sunt doar câteva din binecunoscutele repere ale micului sat ascuns la poalele Bucegilor.

O plimbare pe dealurile Moieciu-lui este oricând un bun prilej de mici descoperiri. Poteci spre culmile deluroase sunt mai la tot pasul … așa că ai de unde alege! Iar abruptul Bucegilor sau cel al Pietrii Craiului – într-un adevărat spectacol regal – ți se dezvăluie numai dacă ieși bine din vatra satului și urmezi vreuna din aceste poteci.

Fă bine și fă-ți un pic de curaj, desprinde-te din ritmul tău cotidian și ia-o pieptiș sau “de-a coasta” – cum zic oamenii locului – către locurile de belvedere.

Mergând cătinel și cu pas măsurat, vei da nas în nas cu tradițiile și vei cunoaște oamenii locului și felul lor de-a fi. Cu puțin noroc și pricepere – cine știe – poate vei lega și ceva prietenii!

Text şi fotografii:
DRAGOŞ FLORESCU
www.ecofotografie.ro

Îmbătaţi-vă cu miresme divine!
Cei de aici le zic „odăi”. Cel mai adesea eu le zic „sălaşuri”. Şi, vrând totuşi să mă corectez, de fiecare dată stau bine să mă gândesc până îmi vine în minte denumirea micilor adăposturi pe care le vezi răspândite mai peste tot pe colinele ce mărginesc aşezările din Culoarul Rucăr-Bran-Moieciu.
Încropite din te-miri-ce, dar totuşi bine înfipte în pantele abrupte, odăile brănenilor îmi bucură mereu ochiul văzându-le înşirate până sus în stâncărie, oriunde e un ochi de păşune, cât de mic. Dau mult farmec locului şi întregesc într-un fel cu totul unic peisajul de aici, dealtfel un imens caroiaj de garduri din bârne, poteci şerpuite şi drumuri înguste de car, odăile cu pricina şi tot felul de alte adăposturi pentru animale, pâlcuri de pădure şi stâncării, izvoare şi pâraie bine ascunse prin vâlcelele pline de urzici şi frunzăret de brusturi.

Ia-ţi inima în dinţi şi porneşte de cu zori să străbaţi acest tărâm desprins parcă dintr-un alt veac! Vei avea timp berechet să guşti din farmecele ce te aşteaptă la mai tot pasul! Trecând prin poieni neumblate vei culege mici broboane de rouă şi vrând-nevrând te vei încurca printre firele ţesute peste noapte de păienjeni mititei. Fără voie vei zdrobi tulpini crude de păpădii, sau margarete, sau năsturei sau cine ştie câte altele, căci sute de soiuri de plante mărginesc potecile. Când şi când aburul înălţat de prin poieni te va cuprinde negreşit şi vei rătăci fermecat de toate ce le vei afla în jur.

Miresme fel de fel te pândesc la tot pasul învăluindu-te şi nu vei rata ocazia de a te prăbuşi în visare, ascuns cu totul în iarba înaltă. Vei inspira întregul buchet al parfumurilor din jurul tău şi, aproape îmbătat de acesta, vei rămâne prizonier în fânul înflorit, încercând să descifrezi sensuri în foşnetul şi zumzăiala din jur. Vei descoperi universul micilor vieţuitoare – neostenite în cursa lor de agoniseală, a cărăbuşilor leneşi, a fluturilor multicolori, a miilor de albine care îţi dau târcoale într-o bâzâială continuă. Un dans magic pe poteci trasate întâmplător, un dans magic luminat aproape teatral de cele câteva raze ce coboară răzleţ din cetinele ce se înalţă nu departe de locul odihnei tale.

Cu privirea înfiptă în albastrul cerului, minute bune îţi vor părea ceasuri privind doar cursa nebunească a norilor ce stau îngrămădiţi undeva departe spre creste. Tresari când simţi o furnică căţărându-se încet pe piciorul tău şi pe dată ieşi din adâncul visurilor ce fără voie te-au cuprins. Liniştea e spartă doar de clinchetul vesel al tălăngilor, aşa că te ridici căutând grabnic repere împrejur. În peisajul parcă încremenit, pe undeva pe dealul de vis-a-vis distingi ceva mişcări: bătând ritmic aerul cu cozile lor, două vaci rumegă leneş la umbra unui arin. Lângă ele, bucuros poate de câteva clipe de libertate deplină, un viţel neastâmpărat aleargă de colo-colo. Jos în vale satul cu aceleaşi case aliniate, acareturi şi acoperişuri roşii. Ridici privirea spre crestele ce închid nu departe zarea şi o chemare lăuntrică îşi face loc, îndemnându-te să porneşti mai departe în explorare.
Urmezi poteca ce-şi face loc printre miile de flori, iar pasul măsurat te conduce printre poieni şi garduri frânte, tot mai aproape de pădurile de cetini ce par lipite de arcul crestelor. Ai vreme pentru popasuri oricâte, aşa că, pe o coastă de deal chiar lângă poteca ce-o urmezi conştiincios, dai bineţe şi intri în vorbă cu unul din localnicii ajunşi încă de cu zori la strânsul fânului. Văzând azi un pic, aflând mâine încă puţin, punând cap la cap toate discuţiile şi personajele întâlnite, afli fără să vrei care sunt rosturile fânului – în fond miezul activităţilor celor de aici. Cum trebuie îngrăşat locul iarna, cum se împrăştie mai apoi bălegarul pe poiană, când e timpul de prima coasă, cum se usucă fânul şi cum trebuie întors de câteva ori şi mai apoi strâns, înainte ca vreo ploaie răzleaţă de vară să-l umezească cumva, cum cei de aici răzbesc cu greu toate muncile ce trebuiesc duse la bun sfârşit de-a lungul întregului an.
Laşi munţii de fân uscat să se nască mai departe din truda localnicilor, laşi odăile şi păşunile cu mii de flori, gâze şi neasemuite miresme şi te afunzi în pădure. Orizontul e acum închis de umbra deasă, aşa că, acompaniat de cadenţa paşilor, ai timp să îţi rumegi liniştit gândurile, cântărind frânturi din cele ce le-ai văzut până aici, puţin din cele ce le-ai lăsat pe acasă şi puţin poate din cele ce-ţi închipui că au să vină.

E deja aproape prânz, iar căldura zilei a amuţit cântecele ce-ţi ţin de obicei companie dintre ramuri. Pasul tău răsună ca un ticăit, iar liniştea din jur e rareori întreruptă de un foşnet surd, iscat poate de vreo pală de vânt. Eşti departe de forfota istovitoare a oraşului, departe de betoane-reclame-telefoane, de maşini, de îmbulzeală, de trăncăneală şi învălmăşeală aiurea şi parcă ai vrea să poţi opri timpul în loc. Brazii falnici şi vânjoşi îţi vor fi casă, iar pârâul ce-şi ascunde susurul nu departe în vale îţi va ostoi foamea şi setea, dându-ţi vigoare! Îţi înfrânezi cu greu pornirile şi-i dai la deal mai departe …
Fără chiar să bagi de seamă, umbra pădurii se transformă în mici luminişuri, ca mai apoi să lase loc unor largi poieni. Grăbeşti pasul, dornic să atingi în sfârşit orizontul la care-ai râvnit încă de cu zori. De aici în colo peisajul e altul, căci ai ajuns într-un loc în care culmile domoale se schimbă în unghiuri ascuţite, iar stâncile albe muşcă parcă din albastrul cerului. Aproape ai ajuns! Încă un pas şi … eşti dincolo!