Moieciu de Sus
Valea Popii, Bângăleasa, La Bisericuță ... sunt doar câteva din binecunoscutele repere ale micului sat ascuns la poalele Bucegilor.
O plimbare pe dealurile Moieciu-lui este oricând un bun prilej de mici descoperiri. Poteci spre culmile deluroase sunt mai la tot pasul ... așa că ai de unde alege! Iar abruptul Bucegilor sau cel al Pietrii Craiului – într-un adevărat spectacol regal – ți se dezvăluie numai dacă ieși bine din vatra satului și urmezi vreuna din aceste poteci.
Fă bine și fă-ți un pic de curaj, desprinde-te din ritmul tău cotidian și ia-o pieptiș sau “de-a coasta” – cum zic oamenii locului – către locurile de belvedere.
Mergând cătinel și cu pas măsurat, vei da nas în nas cu tradițiile și vei cunoaște oamenii locului și felul lor de-a fi. Cu puțin noroc și pricepere - cine știe – poate vei lega și ceva prietenii!
Text și fotografii: DRAGOȘ FLORESCU www.ecofotografie.ro
Îmbătați-vă cu miresme divine! Cei de aici le zic „odăi”. Cel mai adesea eu le zic „sălașuri”. Și, vrând totuși să mă corectez, de fiecare dată stau bine să mă gândesc până îmi vine în minte denumirea micilor adăposturi pe care le vezi răspândite mai peste tot pe colinele ce mărginesc așezările din Culoarul Rucăr-Bran-Moieciu. Încropite din te-miri-ce, dar totuși bine înfipte în pantele abrupte, odăile brănenilor îmi bucură mereu ochiul văzându-le înșirate până sus în stâncărie, oriunde e un ochi de pășune, cât de mic. Dau mult farmec locului și întregesc într-un fel cu totul unic peisajul de aici, dealtfel un imens caroiaj de garduri din bârne, poteci șerpuite și drumuri înguste de car, odăile cu pricina și tot felul de alte adăposturi pentru animale, pâlcuri de pădure și stâncării, izvoare și pâraie bine ascunse prin vâlcelele pline de urzici și frunzăret de brusturi.
Ia-ți inima în dinți și pornește de cu zori să străbați acest tărâm desprins parcă dintr-un alt veac! Vei avea timp berechet să guști din farmecele ce te așteaptă la mai tot pasul! Trecând prin poieni neumblate vei culege mici broboane de rouă și vrând-nevrând te vei încurca printre firele țesute peste noapte de păienjeni mititei. Fără voie vei zdrobi tulpini crude de păpădii, sau margarete, sau năsturei sau cine știe câte altele, căci sute de soiuri de plante mărginesc potecile. Când și când aburul înălțat de prin poieni te va cuprinde negreșit și vei rătăci fermecat de toate ce le vei afla în jur.
Miresme fel de fel te pândesc la tot pasul învăluindu-te și nu vei rata ocazia de a te prăbuși în visare, ascuns cu totul în iarba înaltă. Vei inspira întregul buchet al parfumurilor din jurul tău și, aproape îmbătat de acesta, vei rămâne prizonier în fânul înflorit, încercând să descifrezi sensuri în foșnetul și zumzăiala din jur. Vei descoperi universul micilor viețuitoare - neostenite în cursa lor de agoniseală, a cărăbușilor leneși, a fluturilor multicolori, a miilor de albine care îți dau târcoale într-o bâzâială continuă. Un dans magic pe poteci trasate întâmplător, un dans magic luminat aproape teatral de cele câteva raze ce coboară răzleț din cetinele ce se înalță nu departe de locul odihnei tale.
Cu privirea înfiptă în albastrul cerului, minute bune îți vor părea ceasuri privind doar cursa nebunească a norilor ce stau îngrămădiți undeva departe spre creste. Tresari când simți o furnică cățărându-se încet pe piciorul tău și pe dată ieși din adâncul visurilor ce fără voie te-au cuprins. Liniștea e spartă doar de clinchetul vesel al tălăngilor, așa că te ridici căutând grabnic repere împrejur. În peisajul parcă încremenit, pe undeva pe dealul de vis-a-vis distingi ceva mișcări: bătând ritmic aerul cu cozile lor, două vaci rumegă leneș la umbra unui arin. Lângă ele, bucuros poate de câteva clipe de libertate deplină, un vițel neastâmpărat aleargă de colo-colo. Jos în vale satul cu aceleași case aliniate, acareturi și acoperișuri roșii. Ridici privirea spre crestele ce închid nu departe zarea și o chemare lăuntrică își face loc, îndemnându-te să pornești mai departe în explorare. Urmezi poteca ce-și face loc printre miile de flori, iar pasul măsurat te conduce printre poieni și garduri frânte, tot mai aproape de pădurile de cetini ce par lipite de arcul crestelor. Ai vreme pentru popasuri oricâte, așa că, pe o coastă de deal chiar lângă poteca ce-o urmezi conștiincios, dai binețe și intri în vorbă cu unul din localnicii ajunși încă de cu zori la strânsul fânului. Văzând azi un pic, aflând mâine încă puțin, punând cap la cap toate discuțiile și personajele întâlnite, afli fără să vrei care sunt rosturile fânului – în fond miezul activităților celor de aici. Cum trebuie îngrășat locul iarna, cum se împrăștie mai apoi bălegarul pe poiană, când e timpul de prima coasă, cum se usucă fânul și cum trebuie întors de câteva ori și mai apoi strâns, înainte ca vreo ploaie răzleață de vară să-l umezească cumva, cum cei de aici răzbesc cu greu toate muncile ce trebuiesc duse la bun sfârșit de-a lungul întregului an. Lași munții de fân uscat să se nască mai departe din truda localnicilor, lași odăile și pășunile cu mii de flori, gâze și neasemuite miresme și te afunzi în pădure. Orizontul e acum închis de umbra deasă, așa că, acompaniat de cadența pașilor, ai timp să îți rumegi liniștit gândurile, cântărind frânturi din cele ce le-ai văzut până aici, puțin din cele ce le-ai lăsat pe acasă și puțin poate din cele ce-ți închipui că au să vină.
E deja aproape prânz, iar căldura zilei a amuțit cântecele ce-ți țin de obicei companie dintre ramuri. Pasul tău răsună ca un ticăit, iar liniștea din jur e rareori întreruptă de un foșnet surd, iscat poate de vreo pală de vânt. Ești departe de forfota istovitoare a orașului, departe de betoane-reclame-telefoane, de mașini, de îmbulzeală, de trăncăneală și învălmășeală aiurea și parcă ai vrea să poți opri timpul în loc. Brazii falnici și vânjoși îți vor fi casă, iar pârâul ce-și ascunde susurul nu departe în vale îți va ostoi foamea și setea, dându-ți vigoare! Îți înfrânezi cu greu pornirile și-i dai la deal mai departe ... Fără chiar să bagi de seamă, umbra pădurii se transformă în mici luminișuri, ca mai apoi să lase loc unor largi poieni. Grăbești pasul, dornic să atingi în sfârșit orizontul la care-ai râvnit încă de cu zori. De aici în colo peisajul e altul, căci ai ajuns într-un loc în care culmile domoale se schimbă în unghiuri ascuțite, iar stâncile albe mușcă parcă din albastrul cerului. Aproape ai ajuns! Încă un pas și ... ești dincolo!