EcoRun Moieciu presented by Decathlon
Toate noutățile

How-to Cross 2026 - văzut și alergat de Ionuț Zincă

Guțanu Sus, Punct de Control
Guțanu Sus, Punct de Control

Mulțumiri speciale lui Ionuț pentru aceste recomandări, cu voi la Start și în acest an pentru Cross B3 💚

"Așa cum o știm cu toții, Bucla 3, care în acest an va reprezenta traseul de cross, este o schimbare spectaculoasă din punctul meu de vedere și cea care m-a determinat să aleg această probă la ediția EcoRun din acest an - 2026.

Vorbim despre o buclă spectaculoasă, poate cea mai spectaculoasă, cu priveliști care îți taie respirația, la poalele Munților Bucegi.

Traseul are 14,3 km și aproximativ 700 m diferență de nivel, în care alergătorii se pot bucura de tot ce înseamnă alergare montană. Este, în același timp, proba unde începătorii își pot primi „botezul”, întâlnind aproape toate elementele specifice trail-ului: zone rapide de fals plat, urcări lungi, coborâri abrupte, porțiuni vălurite cu „tobogane”, urcări foarte solicitante și un final în care picioarele primesc o supradoză de acid lactic pe o coborâre abruptă. Toate acestea definesc Bucla 3 sau Cross EcoRun 2026.

Cunosc foarte bine această buclă din anii precedenți, când am alergat proba de maraton. Pe acest segment, fiecare „își ducea crucea” cum putea — a fost mereu o experiență diferită, de la curse în care m-am simțit foarte bine și plin de energie, până la adevărate momente de suferință pentru a termina cu bine maratonul.

Anul acesta, perspectiva se schimbă: voi pleca cu bateriile încărcate, iar acest lucru îmi schimbă complet abordarea față de anii trecuți. În continuare, voi face o scurtă descriere a traseului, din punctul meu de vedere.

Traseul pornește din Moieciu de Sus, iar prima parte este pe asfalt, pe Valea Popii — aproximativ 1 km în urcare lină.

Cristi Moșoiu pe primii km din Bucla 3 după porțiunea de asfalt, se vede jos Satul
Cristi Moșoiu pe primii km din Bucla 3 după porțiunea de asfalt, se vede jos Satul

De aici, se face stânga și începe ascensiunea către Bisericuța, prima urcare serioasă, de aproximativ 320 m diferență de nivel. Este, totuși, o urcare alergabilă, în opinia mea.

Urcare spre vârful Bisericuței - se vede Moieciu și zona de unde s-a dat Startul - punctul dintre văi din Centru
Urcare spre vârful Bisericuței - se vede Moieciu și zona de unde s-a dat Startul - punctul dintre văi din Centru

Odată ajunși la Bisericuța, dacă efortul nu ne-a „încețoșat” complet privirea, ne putem bucura de o panoramă superbă (bineînțeles, dacă vremea permite): Vf. Bătrâna și versantul abrupt de sub el, Șaua Strunga și, nu în ultimul rând, Poiana Guțanu — locul în care vom ajunge după a doua urcare. Până acolo însă mai este.

Urmează o zonă vălurită, cu câteva „tobogane”, pe creasta ondulată a Dealului Bisericuței, urmată de o coborâre care combină porțiuni line cu secțiuni mai abrupte și ușor tehnice, din cauza rădăcinilor. După prima parte solicitantă, aici simțim că „prindem aripi” — însă acestea se pot frânge rapid. După doar aproximativ 700 m de forestier în ușoară urcare, începe cea mai grea urcare a traseului, către Poiana Guțanu, cu aproximativ 350 m diferență de nivel. Este o urcare dificilă, dar pe o potecă frumoasă de munte, care urcă în serpentine până la punctul maxim al cursei, la aproximativ 1460 m altitudine.

Punctul cel mai înalt - Guțanu - Bucla 3 – nu este Punct de Alimentare aici!
Punctul cel mai înalt - Guțanu - Bucla 3 – nu este Punct de Alimentare aici!
Urcarea spre Guțanu - ultima porțiune, ~ Km 8 din B3 Cross 2026
Urcarea spre Guțanu - ultima porțiune, ~ Km 8 din B3 Cross 2026
Ionuț Zincă la Guțanu
Ionuț Zincă la Guțanu

De aici începe o coborâre lungă, de aproximativ 6 km, pe Muchia Pleșii, cu o porțiune finală foarte abruptă către zona de sosire din Moieciu de Sus.

Spre Sosire - coborâre ~ 6km din Poiana Guțanu
Spre Sosire - coborâre ~ 6km din Poiana Guțanu
Spre Linia de Sosire, aproximativ 2km până la Finish
Spre Linia de Sosire, aproximativ 2km până la Finish

Punctele cheie ale traseului sunt: urcarea spre Guțanu, coborârea lungă de pe Muchia Pleșii și ultima parte abruptă înainte de finish.

Un sfat important: nu „ratați” punctul de hidratare dinaintea urcării spre Poiana Guțanu. Este esențial pentru a termina cursa în condiții bune. Recomand să vă umpleți recipientele și să consumați cel puțin un gel în acel punct. Strategia mea de cursă este să folosesc minimum un gel, în funcție de cum mă simt după a doua urcare, cu posibilitatea de a mai adăuga unul dacă este nevoie. Vă recomand să aveți cel puțin 2 geluri și un flacon de apă sau băutură cu electroliți de minimum 250 ml — hidratarea corectă face diferența între o cursă reușită și una de suferință.

Ultimul Kilometru, se vede jos Moieciu de Sus și Poarta de Sosire!
Ultimul Kilometru, se vede jos Moieciu de Sus și Poarta de Sosire!

În ceea ce privește încălțămintea, aceasta ar trebui să aibă un crampon destul de agresiv în cazul în care terenul este ud sau a plouat în zilele anterioare. Dacă traseul este uscat, opțiunile sunt mai variate, însă recomand în continuare o pereche dedicată de trail." (Ionuț Zincă, pentru ediția 2026, cu voi toți la Start)

How-to Cross 2026 - văzut și alergat de Ionuț Zincă

Recomandare din partea Organizatorilor - Va fi un Start unic pentru Cross, se va pleca foarte rapid și urcarea spre potecuțe (single trail) este foarte bruscă, la stânga din drumul principal, pentru a evita blocarea, recomandăm celor care nu aleargă în pantă sau care merg pe urcări să adapteze ritmul și să nu alerge foarte tare pe asfalt pentru ca toți participanții să aibă un parcurs fluid fără a se bloca ritmul pe urcare!

Ionuț Zincă - va alerga la Cross B3 în 2026
Ionuț Zincă - va alerga la Cross B3 în 2026
Primul km. din ultimii 6Km către Sosire din Bucla 3, Munții Bucegi în spate!
Primul km. din ultimii 6Km către Sosire din Bucla 3, Munții Bucegi în spate!

💚Încă de la prima ediție în 2010 - la Guțanu sus a stat mereu Cristi, nu a lipsit la nicio ediție!

Cristi - PC Guțanu
Cristi - PC Guțanu 💚