
INFORMAȚII IMPORTANTE
Info Concurs Cross/Marathon
Echipament Recomandat/obligatoriu:
Pantof cu profil montan (obligatoriu)/ Un bidon cu apă (obligatoriu)/ Geacă de vânt și ploaie în caz de vreme rea/ șapcă sau bandană/ adaptați echipamentul în funcție de previziunile meteorologice, pare bună vremea
, cu ceva instabilitate anunțată în a doua parte a zilei
, dar vom reveni cu info de la Stația Meteo Fundata
.
Veți putea achiziționa energizante Sponser de la Expo Marathon.
Dacă te-ai gândit să alergi cu bețe!
IMPORTANT – Utilizarea bețelor de trekking este permisă doar la Marathon, începând cu Bucla 2. Nu este permisă utilizarea bețelor la proba de Cross sau pe prima Buclă. În centru, va exista un punct în care participanții pot lăsa bețele și să le ia începând cu Bucla 2.
Va exista un loc amenajat de unde cei de la proba de marathon vor putea să ia bețele în turele următoare.
Cei care vor alege să meargă cu bețe, indiferent de momentul în care le vor lua cu ei, sunt obligați să ajungă cu ele în zona centrală/ sosire, nerespectarea regulamentului duce la descalificare.
Parcarea autoturismelor este obligatorie în curtea pensiunilor pentru participanții care sunt cazați în Moieciu de Sus.
Pentru participanții care vin direct Sâmbătă 21 Mai, este amenajată o parcare la intrarea în Moieciu de Sus, marcată și semnalizată, vă rugăm să nu insistați să urcați cu mașina în centrul satului! Accesul auto spre Centrul satului nu va fi permis în dimineața concursului!
TRASEU MODIFICAT MARATON - vezi știrea privind modificarea traseului de Maraton!
Este interzis suporterilor și spectatorilor să însoțească concurenții pe traseu, este interzis ajutorul de orice fel din exterior, excepție făcând punctele de alimentare de unde participanții pot primi energizante de la suporteri și spectatori - spațiul va fi delimitat și marcat.
Fiecare participant trebuie să-și care singur echipamentul și îi este interzis să primească ajutor din exterior - singurul punct de pe traseu unde este permisă primirea sau renunțarea la echipament este zona de start/ sosire din Moieciu de Sus.
Este interzisă părăsirea potecilor marcate și existente, tăierea curbelor și scurtarea traseului și coborârea traversând direct fâneața, riscați să fiți descalificați!
La punctele de revitalizare este obligatoriu să folosiți ca recipient pentru hidratare propriul bidon/flask, nu vom utiliza pahare de plastic!!
Menține traseul curat și nu arunca ambalajele sau alți recipienți pe jos, poți lăsa gunoiul în punctele de revitalizare. Dacă nu respectați această regulă riscați să fiți descalificați.
Bariera orară trebuie respectată și nu poate fi negociată cu organizatorii și voluntarii, depășirea acestor bariere orare atrage descalificarea.
Respectă-i pe ceilalți participanți, respectă organizatorii, voluntarii fără de care acest concurs nu ar fi existat, dă dovadă de fair-play!
Marcaj
Traseul este marcat cu bandă de marcat Salomon culoarea neagră și culoare roșie, cu banda de marcaj personalizată cu evenimentul și cu punct de vopsea biodegradabilă de culoare roz. Dacă pentru o perioadă relativ scurtă de timp nu veți vedea marcaj, înseamnă că drumul este greșit și trebuie să te întorci la ultimul marcaj văzut. Există multe poteci alternative în zonă și trebuie să acordați atenție marcajelor trasate de organizatori. Evită să urmărești alt alergător și fii atent la marcaj, nerespectarea traseului poate atrage descalificarea.
În caz de abandon
Vă rugăm să anunțați la primul punct de revitalizare/ control intenția dumneavoastră și să predați neapărat chipul de cronometrare organizatorilor/voluntarilor.
În caz de accident
Fii calm, analizează situația și cere ajutorul celor din jur și organizatorilor, adresează-te primului punct de control. Apelează 112 dacă este o situație de urgență și oferă toate informațiile necesare.
Oferă primul ajutor dacă întâlnești o persoană accidentată, nu lăsa persoana singură și încearcă să îi oferi suportul tău.
Start, Sâmbătă 20 Mai 2023, în două valuri, la ora 9:00AM și 9:15AM. Startul apare pe număr și pe site la Lista Participanți.
Nu te îngrămădi la start. Bucură-te de farmecul unui start cu număr mare de participanți.
Respectă decizia organizatorilor și ia startul la ora alocată, pentru a evita aglomerația de pe traseu.
Va exista o zonă special delimitată destinată favoriților și câștigătorilor edițiilor precedente. Intrarea în zona de start se face cu 30min înainte de Start.
Dacă nu veți mai lua startul vă rugăm să anunțați acest lucru organizatorilor și să predați numărul de concurs.
Finish-ul Cross va fi în curtea Școlii de unde ai luat startul. Marathonul va continua cu Bucla 2 - B2 trecând podul peste râu și apoi pe lângă Școală.
Ne dorim ca în fiecare an să fie totul cât se poate de bine pregătit, participanții să fie mulțumiți, dar și noi, echipa implicată în organizare.
Ne bucurăm că am încercat an de an să aducem ceva în plus, să aducem sportivi cât mai buni la start. Popularitatea și succesul concursului ne-au făcut să fim mai profesioniști în organizare, chiar dacă uneori totul pare mai complicat, deși am acumulat experiență. Păstrăm încrederea în noi dar și în cei implicați, voluntari, comunitate locală, sponsori, dar în special încredere în alergătorii care, suntem siguri că au înțeles că cea mai mare responsabilitate, în primul rând, este a lor ca participanți.
........
Salomon EcoRun Moieciu I Alpha Bank România I Datacor Running Team I Sponser Sport Food România I Suunto I BUFF I Paste Băneasa I City Grill I Delaco | Annabella Retail I Cheile Grădiștei I Vlahia Inn | Apă minerală ZIZIN I Pepsi I Ursus Breweries I Kandia| Porsche București Nord I Brainia I Parcul Natural Bucegi I Primăria Fundata I Primăria Moieciu I Kinetic Plus I Hamace Brașov Trail Adventures |Rexona | Bookster | Diana Gubaș
Dino Parc Râșnov @ #ecokids
