How-to Cross 2026 – vazut si alergat de Ionut Zinca

Gutanu Sus, Punct de Control

Multumiri speciale lui Ionut pentru aceste recomandari, cu voi la Start si in acest an pentru Cross B3 💚

“Așa cum o știm cu toții, Bucla 3, care în acest an va reprezenta traseul de cross, este o schimbare spectaculoasă din punctul meu de vedere și cea care m-a determinat să aleg această probă la ediția EcoRun din acest an – 2026.

Vorbim despre o buclă spectaculoasă, poate cea mai spectaculoasă, cu priveliști care îți taie respirația, la poalele Munților Bucegi.

Traseul are 14,3 km și aproximativ 700 m diferență de nivel, în care alergătorii se pot bucura de tot ce înseamnă alergare montană. Este, în același timp, proba unde începătorii își pot primi „botezul”, întâlnind aproape toate elementele specifice trail-ului: zone rapide de fals plat, urcări lungi, coborâri abrupte, porțiuni vălurite cu „tobogane”, urcări foarte solicitante și un final în care picioarele primesc o supradoză de acid lactic pe o coborâre abruptă. Toate acestea definesc Bucla 3 sau Cross EcoRun 2026.

Cunosc foarte bine această buclă din anii precedenți, când am alergat proba de maraton. Pe acest segment, fiecare „își ducea crucea” cum putea — a fost mereu o experiență diferită, de la curse în care m-am simțit foarte bine și plin de energie, până la adevărate momente de suferință pentru a termina cu bine maratonul.

Anul acesta, perspectiva se schimbă: voi pleca cu bateriile încărcate, iar acest lucru îmi schimbă complet abordarea față de anii trecuți. În continuare, voi face o scurtă descriere a traseului, din punctul meu de vedere.

Traseul pornește din Moieciu de Sus, iar prima parte este pe asfalt, pe Valea Popii — aproximativ 1 km în urcare lină.

Cristi Mosoiu pe primii km din Bucla 3 dupa portiunea de asfalt, se vede jos Satul

De aici, se face stânga și începe ascensiunea către Bisericuța, prima urcare serioasă, de aproximativ 320 m diferență de nivel. Este, totuși, o urcare alergabilă, în opinia mea.

Urcare spre varful Bisericutei – se vede Moieciu si zona de unde s-a dat Startul – punctul dintre vai din Centru

Odată ajunși la Bisericuța, dacă efortul nu ne-a „încețoșat” complet privirea, ne putem bucura de o panoramă superbă (bineînțeles, dacă vremea permite): Vf. Bătrâna și versantul abrupt de sub el, Șaua Strunga și, nu în ultimul rând, Poiana Guțanu — locul în care vom ajunge după a doua urcare. Până acolo însă mai este.

Urmează o zonă vălurită, cu câteva „tobogane”, pe creasta ondulată a Dealului Bisericuței, urmată de o coborâre care combină porțiuni line cu secțiuni mai abrupte și ușor tehnice, din cauza rădăcinilor. După prima parte solicitantă, aici simțim că „prindem aripi” — însă acestea se pot frânge rapid. După doar aproximativ 700 m de forestier în ușoară urcare, începe cea mai grea urcare a traseului, către Poiana Guțanu, cu aproximativ 350 m diferență de nivel. Este o urcare dificilă, dar pe o potecă frumoasă de munte, care urcă în serpentine până la punctul maxim al cursei, la aproximativ 1460 m altitudine.

Punctul cel mai inalt – Gutanu – Bucla 3 ‼️ nu este Punct de ALimentare aici!
Urcarea spre Gutanu – ultima portiune, ~ Km 8 din B3 Cross 2026
Ionut Zinca la Gutanu

De aici începe o coborâre lungă, de aproximativ 6 km, pe Muchia Pleșii, cu o porțiune finală foarte abruptă către zona de sosire din Moieciu de Sus.

Spre Sosire – coborare ~ 6km din Poiana Gutanu
Spre Linia de Sosire, aproximativ 2km pana la Finish

Punctele cheie ale traseului sunt: urcarea spre Guțanu, coborârea lungă de pe Muchia Pleșii și ultima parte abruptă înainte de finish.

Un sfat important: nu „ratați” punctul de hidratare dinaintea urcării spre Poiana Guțanu. Este esențial pentru a termina cursa în condiții bune. Recomand să vă umpleți recipientele și să consumați cel puțin un gel în acel punct. Strategia mea de cursă este să folosesc minimum un gel, în funcție de cum mă simt după a doua urcare, cu posibilitatea de a mai adăuga unul dacă este nevoie. Vă recomand să aveți cel puțin 2 geluri și un flacon de apă sau băutură cu electroliți de minimum 250 ml — hidratarea corectă face diferența între o cursă reușită și una de suferință.

Ultimul Kilometru, se vede jos Moieciu de Sus si Poarta de Sosire!

În ceea ce privește încălțămintea, aceasta ar trebui să aibă un crampon destul de agresiv în cazul în care terenul este ud sau a plouat în zilele anterioare. Dacă traseul este uscat, opțiunile sunt mai variate, însă recomand în continuare o pereche dedicată de trail.” ( Ionut Zinca, pentru editia 2026, cu voi toti la Start)

 

‼️ Recomandare din partea Organizatorilor – Va fi un Start unic pentru Cross, se va pleca foarte rapid si urcarea spre potecute ( single trail) este foarte brusca, la stanga din drumul principal, pentru a evita blocarea, recomandam celor care nu alearga in panta sau care merg pe urcari sa adapteze ritmul si sa nu alerge foarte tare pe asfalt pentru ca toti participantii sa aiba un parcurs fluid fara a se bloca ritmul pe urcare!

Ionut Zinca – va alerga la Cross B3 in 2026
Primul km. din ultimii 6Km catre Sosire din Bucla 3, Muntii Bucegi in spate!

💚Inca de la prima editie in 2010 – la Gutanu sus a stat mereu Cristi, nu a lipsit la nici o editie!

Cristi – PC Gutanu 💚