Oamenii acestor locuri

La una dintre editiile precedente incepusem “o serie” tare draga tuturor, despre oamenii acestor locuri si povestile lor. Sunt ceva ani de cand noi am descoperit aceste minunate poteci si inca ramanem surprinsi dupa atatea hoinareli de frumusetea zonei, dar dincolo de toate acestea sunt cativa oameni in satele de munte din Moieciu si Fundata pe care ii iubim cu adevarat!

Sunt oamenii acestor locuri, va vor intampina cand veti alerga, va vor primi a va caza, si speram sa va ofere tot ceea ce aveti nevoie pentru ca experienta voastra la EcoRun sa fie una minunata. Nascuti sau nu in Moieciu, unii poate mutati aici pentru ca s-au indragostit, si mai tineri si mai batrani, Mamaie si Tataie, Pepenica, copiii dragi ce au alergat an de an, si lista poate continua, ei toti sunt pentru noi o comunitate aparte, sa pastram si sa iubim tot ce este mai frumos aici in satele de la poalele Muntilor Bucegi si Leaota.

Satul lor, pentru o zi, va fi al tuturor celor ce iubesc natura, alergarea si plimbarea, sa-i respectam si sa ne bucuram impreuna!

Vom continua, in timpul pe care il gasim, să mai împărtășim cu voi din aceste povești frumoase ale locurilor și ale oamenilor dragi nouă, doar acestea se spun și merită să le împărtășim.

Nu sunt toate perfecte, nu sunt toate asa cum ne asteptam, dar aceia care ne sunt aproape abia asteapta sa ne revada, sa va revada, fiti siguri ca pasii in alergare ne-ar fi purtat poate pe-o alta carare daca nu ar fi fost aici un acasa – pentru moment!

Laurent este unul dintre ei, in 2019 a impartasit cu noi, cu voi, putin din pasiunea lui, intr-o imagine aparte.

În căutarea imperfecțiunii

text de Laurent Jouault

Când fetele (așa am tendința să le numesc pe Silvia și Cornelia) m-au întrebat dacă vreau să scriu un articol pentru revista EcoRun, le-am întrebat ce temă ar putea să le intereseze. “Unele lucruri legate de pasiunea ta pentru fotografie sau în legătură cu căsuța cu imagini sau în legătură cu Moieciu de Sus” mi-a răspuns Cornelia. Spontan am răspuns da, și apoi a venit o lungă săptămână de tăcere. Oare despre ce să scriu? Nu am chef să-mi povestesc viața, nu vreau să-mi promovez căsuța (nu sunt un bun comerciant). Hai sa vorbim despre tot și nimic (și în special nimic).
Să începem cu o mică definiție. Ce este o fotografie? O imagine oprită, un moment de viață reprodus pe o hârtie sau, din păcate din ce în ce mai des, pe ecran. Evoluția fotografiei apare, așadar în mod natural în imaginea societății în care trăim, vorbesc de evoluția din punct de vedere tehnic, așa cum telefoanele au înlocuit puțin câte puțin aparatele foto, dar și evoluția din punct de vedere artistic sau estetic. Acum, despre ce societate vorbim? Care este mediul în care evoluăm? O societatea în care tirania aparenței a preluat controlul, o societate în care toată lumea caută perfecțiunea.

Perfecțiunea, atunci când vorbim de educația copiilor, demers care a devenit o adevărată cursă spre succes pentru copil: luminos, înflorit, destept, olimpic, bilingv și hrănit cu mancare bio… Fiind un părinte perfect, să ofer posibilitatea copiilor mei pentru a reuși în viața lor, și această reușită a devenit o căutare vitală. Perfecțiunea și la locul de muncă, unde trebuie să fii cel mai bun cu risc de a-ți zdrobi colegii și a-ți ridiculiza concurenții. Tot această căutare a perfecțiunii o găsim pe rețeaua socială, veritabil maraton al aparenței (să apară frumos, să apară fericit, să apară inteligent…). Chiar și atunci când este vorba de timpul liber facem tot ce este posibil pentru a atinge un nivel de perfecțiune, și nu vorbesc despre cozile la sala de fitness, ședinte de coaching, cabinet cosmetic, și alți pseudo-terapeuți care promit un trai mai bun. Norma a devenit ideal și idealul a devenit normă.

Deci, bineînțeles, domeniul fotografiei nu este cruțat. Societatea ne spune că un bun fotograf, astăzi, trebuie să utilizeze perfect Photoshop și alte programe de editare a fotografiilor. Un fotograf bun de astăzi trebuie să fie în stare să stea ore întregi în fața calculatorului pentru a transforma o imagine, pentru a ascunde defectele, pentru a ajunge mai aproape de perfecțiune… La naiba cu perfecțiunea! Probabil de aceea am decis să nu fiu un bun fotograf. Îmi convine mai mult pentru că nu am spirit de competiție și, în plus, nu pot fi sigur sută la sută că aș fi putut deveni unul. Probabil de aceea m-am îndreptat spre tehnici vechi și metode alternative. Mă consider mai mult un creator de imagini. Îmi place să testez, să încerc, să experimentez, să lucrez cu substanțe vii, pentru a experimenta imperfecțiunea, pentru a mă juca cu aleatoriu, pentru a mă confrunta cu imagini în mișcare, imaginii vii, imaginii fragile, în căutarea imperfecțiunii!
N.B : Dragi participanți la EcoRun, puteți să fiți siguri că organizatorii vor face tot ce pot, ca să vă simțiți bine și să fie cel mai aproape de perfecțiune! Dacă vreți opinia mea imperfectă, opinie care oricum nu are nici o relevanță, puteți să căutați performanța (sportul funcționează bine cu performanța), puteti să căutați perfecțiunea, dar nu uitati niciodată să gasiți plăcerea, plăcerea de a fi toti împreună, la aer curat într-un peisaj minunat.

Și dacă sunteți curioși, și aici începe partea promoțională a mesajului, vă aștept cu drag la Moieciu de Sus: La Cabane aux images – Valea Bangaleasa nr. 148, iar noi completam – dar si la ExpoMarathon in curtea Vlahia Inn unde a pregatit multe surprize, le veti descoperi curand.
Laurent Jouault

“Fotografiile lui Laurent Jouault, arată un veritabil proces de surprindere atât a formei cât și a materiei pe care dorește să ne-o arate. Fotografia sa este artizanală și imaginea, deși mai puțin “curată”, face să apară ceva pe de o parte mai puțin clar, dar cu atât mai fragil, permițând accesul către o sensibilitate intimă. Privirea sa este de o candoare rară, de un umor liniștit și mai ales corectă. Fotografia sa permite spectatorului largirea câmpului posibil.”
Olivier Chiche (filosof)